#1 Zâna Mélusine

„In fiecare saptamâna, te vei transforma în sarpe, cu coada ta lunga de solzi. Daca din fericire întâlnesti dragostea atunci ai grija pentru ca va trebui sa-i ceri sotului tau sa nu te vada în zilele în care te transformi. Doar cu aceasta conditie vei putea duce viata unei femei normale si vei putea avea copii. Daca din nefericire curiozitatea sotului tau este mai puternica decât dragostea lui, atunci tu vei deveni sarpe ratacitor pâna la sfârsitul veacurilor. Castelul pe care il vei contrui va purta numele tau si la fiecare proprietar nou, vei ramâne de fata la constructie timp de trei zile. Daca cineva dintre urmasii tai va muri, tu vei bântui fortareata.”
Asa era teribilul blestem care cadea pe Melusine dar intr-o zi, norocul a parut ca ii surâde atunci cand l-a întâlnit pe Raymondin. Acesta tocmai âl omorâse accidental pe unchiul sau in timpul unei partide de vânat mistreti si ratacea prin padure, nestiind ce sa faca cand a zarit, asezata lânga o fântâna o femeie de o mare frumusete si care îi facu urmatoare propunere stranie:
„ Casatoriti-va cu mine si promiteti ca nu veti cauta niciodata sa ma vedeti în fiecare sâmbata. Întoarceti-va la castel uitând ceea ce i s-a intamplat unchiului dumneavoastra si totul se va petrece cu bine.”
Aceasta femeie misterioasa era, bineînteles, Melusine, care, fiind zâna , stia ce i se intamplase.
Raymondin a urmat aceste sfaturi si câteva zile mai târziu s-a gasit corpul unchiului sau langa cel al unui mistret. S-a tras concluzia ca responsabil pentru moartea sa era mistretul si nimeni nu l-a banuit pe nepotul sau.
Imediat el s-a intors în padurea unde o întâlnise pe Melusine dar totul se schimbase. În locul fântânii se gasea o capela si un mare festin se pregatea. S-a asezat la masa si a decis sa ramâna aproape de iubita sa.
În curând zvonurile despre nunta lui Raymondin si a Melusinei se raspandise. Oamenii se intrebau cine este aceasta femeie misterioasa dar in fata bucuriei lui Razmondin, nimeni nu îndraznea sa spuna ceva.
Cu câtva timp înainte de casatorie, Raymondin, sfatutit de Melusine, s-a dus la intalnirea Baronilor de Poitiers pentru a depune juramânt urmasului unchiului sau , varul sau, tânarul conte Bestrand. Pentru a-i multumi de loialitatea sa, l-a întrebat ce doreste ca si cadou de nunta. Spre surpriza tuturor, el nu a cerut decât luminisul unde o intalnise pe Melusine si tot atât pamânt cât putea sa aiba (contina) pielea unui cerb. Dar, Raymondin era siret deoarece cu ajutorul pielii de cerb pe care o taiase în fâsii fine, el a reusit sa încercuiasca padurea de Coulombiess.
Casatoria a avut loc repede si Melusine a nascut zece fii, mai ciudati unul decât celalalt: unul avea un ochi rosu si un ochi albastru, altul nu avea decât o ureche , altul avea un dinte mai mare decât ceilalti... Dar ea îi crestea pe toti cu aceeasi dragoste fara a-si face griji de ceea ce se spunea despre ei.
Într-o zi , fratele lui Razmond, gelos pe fericirea lui , a venit sa le faca o vizita si i-a adus la cunostiinta fratelui sau zvonurile care circulau despre Melusine. Se spunea ca dacp se ascundea de sotul sau în toate sâmbetele era pentru a-l însela. Raymondin era furios. Cum se putea îndoi de iubita sa? Dar mai degraba dorinta de a sti a fost mai puternica decât promisiunea facuta lui Melusine si astfel într-o duminica, el se indrepta catre cabana unde se refugia Melusine. El a facut o gaura în usa cu sabia sa aentru a sti ce se petrece cu adevarat în interior. Mare i-a fost surprinderea cand a vazut-o pe femeia sa nu pe cale sa-l insele ci pe cale sa faca o baie si iesind din cada sa o coada de sarpe. Furios pe el însusi el a incercat sa ascunda tradarea sa lui Melusine astupând gaura cu un dop de ceara si a decis sa nu îi vorbeasca niciodata de ceea ce descoperise.
Unul dintre fii sai încendiase Manastirea de Maillezais, omorând astfel si o suta de calugari. El nu a putut atunci sa se abtine sa-I reproseze sotiei sale copiii pe care îi adusese pe lume: “Femeie sarpe, nu ai stiut sa aduci decât monstrii!” Melusine ranita în dragostea sa i-a reprosat ca nu si-a tinut promisiunea si dupa ce si-a îmbratisat copii si i-a hranit pe cei mai tineri , ea a fugit , lasându-i lui Raymondin doua inele, semne ale iubirii lor.
Si astfel din acea zi, o femeie sarpe bântuia castelul si împrejurimile sale imedita ce exista un nou proprietar si un mort.

#2 Gargantua

Vrajitorul Merlin a creat într-o zi doi uriasi al caror prim cuvânt a fost „Mi-e foame”. Mai târziu acesti 2 giganti s-au unit si au dat nastere unui personaj bine cunoscut în Franta: Gargantua.
Într-o zi Gargantua a decis sa faca o partida de discuri cu diavolul. Discul este un joc din regiunea noastra care seamana cu petanca si se joaca cu pietre. Regula este simpla: se arunca în fata o pietricica.
Trebuie imediat sa arunci discurile cât mai aproape de prima pietricica. Satana era un jucator prost si încerca tot timpul sa câstige prin siretlic. Nici Gargantua nu era prea priceput. El arunca unul dintre discuri deasupra orasului La Rochelle (un oras aproape de Vendee, celebru pentru portul sau si cele doua turnuri).
Un vapor care trecea pe acolo a fost despicat în doua si din aceea zi portul La Rochelle are doua turnuri. Cum locuitorii nu erau prea multumiti Gargantua a decis sa arunce discurile în locuri mai izolate. Se gasesc de asemenea în Bernard , în Jard Avrille, mici sate vendeene , dolmene lansate de Gargantua si de diavol.
Diavolul care vroia cu orice pret sa câstige a decis în final sa-l denunte pe Gargantua locuitorilor orasului. Locuitorii l-au urmarit cu cainii si Gargantua, speriat, continua sa lase sa cada discuri în urma sa si a fost gonit departe. Nu se vorbeste deloc de atunci de el.
Dar dupa aceasta memorabila partidp de discuri sunt o multime de megalite în Vende.

#3 BARBA ALBASTRA

Era odata un om foarte bogat dar care, din pacate, avea barba albastra, ceea ce îl facea sa para atât de urât si de îngrozitor ca toata lumea fugea când îl vedea. Ceea ce îl facea si mai îngrozitor este ca el avusese mai multe neveste si nimeni nu stia ce s-a întâmplat cu ele.
De aceea când vru sa se casatoreasca cu una dintre cele doua fiice ale vecinei sale (nu prefera pe una anume, amândoua erau încântatoare) nici una nu a acceptat la început. Abia dupa numeroase cadouri si banchete organizate în cinstea lor, fiica cea mica l-a acceptat.
La ceva timp dupa casatorie Barba Albastra trebui sa plece la drum si înmâna toate cheile castelului sotiei sale spunându-i : „ Poti sa le folosesti pe toate mai putin una, cea mai mica. Dar daca din nefericire nu ma asculti atunci razbunarea mea va fi teribila.”
Imediat dupa plecarea sa nevasta se grabi sa încerce toate cheile, toate mai putin cea mai mica pentru ca tinu minte amenintarea sotului ei. Dar zilele treceau si curiozitatea devenea din ce în ce mai mare: ea hotarî sa mearga sa vada ce-i în spatele acestei usi interzise. La început ea nu vazu nimic, apoi vazu sânge pe jos, si , reflectându-se în sânge cadavrele nevestelor lui Barba Albastra lipite de perete si taiate la gât. Îngrozita, scapa cheia într-o balta de sânge. O lua, închise usa si incera sa curete urmele de sânge de pe cheie, dar fara succes: cheia ramânea patata.
Deaceea, când în ziua urmatoare sotul ei sosi mai devreme din drumul sau si îi ceru cheile de la castel ea i le dadu pe toate mai putin una, sperând ca nu îsi va da seama. Din pacate pentru ea nu s-a întâmplat acest lucru iar el îi porunci, furios, sa îi dea cheia cea mica.
Dupa mai multe zile, ea fu obligata, în cele din urma, sa îi dea cheia. Barba Albastra o lua, se uita la ea si îi zise:
„ - De ce e sînge pe aceasta cheie?
- Nu stiu nimic de asta, îi raspunse nevasta.
- Dumneata nu stii nimic de asta, îi spuse Barba Albastra. Eu unul stiu bine. Ai vrut sa intri în camera interzisa! Ei bine femeie veti intra acolo si va veti lua locul lânga acele doamne pe care le-ai vazut. „
Ea se arunca la picioarele sotului ei pentru a-i cere iertare dar era prea târziu.
- Înainte de a fi trimisa la moarte, spuse ea apoi, da-mi putin timp sa ma rog la Dumnezeu
- Iti dau un sfert de ceas dar cu nici un minut mai mult.
De când fu singura, o striga pe sora sa, Ana si îi spuse:
„ - Mergi în vârful turnului sa vezi daca vin fratii nostrii. Ei îmi promisesera sa ma vada în dupa-amiaza asta. Si daca îi vezi, fa-le semn sa se grabeasca.”
Ana se urca în vârful turnului iar sora ei striga fara încetare:
„- Ana, sora mea Ana, nu vezi pe nimeni venind?
- Nu vad decât soarele si iarba, raspunse ea de fiecare data.”
În acest timp Barba Albastra devenea nerabdator.
“- Coboara repede daca nu urc eu sus la tine!
- Mai lasa-ma o clipa, raspunse nevasta de sus. Ea striga:
- Ana, sora mea Ana, nu vezi pe nimeni venind?
- Nu vad decât soarele si iarba !
- Nu vrei sa cobori? Striga sotul ei.”
Si femeia îi zise:
„- Mai lasa-ma o clipa. Ana, sora mea Ana, nu vezi pe nimeni venind?
- Domnul fie laudat, vad doi cavaleri, sunt fratii nostrii dar sunt înca departe!
În acel moment, Barba Albastra se puse a urla asa de tare încât castelul se cutremura si biata femeie fu nevoita sa coboare.
Ea se arunca la picioarele lui pentru a mai câstiga ceva timp dar el hotarâse sa o omoare fara nici o întârziere. În momentul în care urma sa îi taie gâtu, cei doi frati batura la poarta asa de tare ca Barba Albastra îsi curma fapta. Le deschise si imediat acestia se repezisera la sotul crud pentru a-i smulge cutitul si pentru a-l strapunge cu sabia. Biata femeie se arunca în bratele salvatorilor.
Cum Barba Albastra nu avea nici un fiu, averea sa imensa îi reveni nevestei sale care astfel îsi ajuta familia si se casatori cu un alt om, foarte blând care o facu sa uite de Barba Albastra.

#4 BESTIA DIN ANGLES

Angles este un orasel din Vandée, pe malul marii, unde locuiesc unii dintre noi. In unele vremuri, toate fetele care se puteau vedea pe strazi erau urate. De fapt fetelor frumoase le era frica sa iasa: o besti ingrozitoare, un urs imens si infricosator manca fetele frumoase si dragute. Animalul isi petrecea noptile pe malul raului Troussepoil care curge pe la Moutiers-les-Mauxfaits.
Toata lumea era nelinistita. Baietii nu mai gaseau fete bune de maritat. Ei cerusera slujitorilor lui Dumnezeu sa intervina dar acestia esuasera, pentru ca un singur om care nu pacatuise de 20 ani putea sa invinga aceasta bestie. Ori nici preotul , nici diaconu , nici abatele nu erau ireprosabili: unul era violent, altul bea iar ultimul umbla cu femei.
In final, locuitorii cerusera unui pustnic batran sa vina sa-i ajute. Pustnicul era un om care traia singur intr-un loc izolat pentru a se ruga. Era odata un om al bisericii. Pentru aceasta i se spunea parintele Martin. Se retrasese din Angles pentru ca acest oras traia in pacat. Accepta in cele din urma, insa , sa-i ajute pe locuitorii sai.
Timp de 5 zile se pregati sa infrunte bestia apoi merse in Angles. Animalul iesi imediat din barlog. Parintele Martin, in loc sa fuga, se puse in fata animalului. Cu un semn al mainii il puse la pamant. Apoi animalul se lasa purtat de batran pana la biserica , bland ca un miel , inblanzit ca un animal domestic.Cand fetele tinere il vazura trecand cu ursul prin sat ele isi batura joc de el : « Parinte, acum te conduce diavolul , ii spusera. » Atunci el ordona fiarei sa urce pe acoperisul bisericii si striga : « Vei dormi, si timp de 100 de ani te vei hrani cu frumusetea fetelor din Angles. » Si animalul se prefacu in piatra, cum se poate inca vedea tintuit pe acoperisul bisericii.Pustnicul razbuna astfel batjocura fetelor din Angles : Ele vor ramane urate timp de un secol.
De cativa ani cand se boteaza vreo fata din Angles, nu se trece niciodata pe poarta mare a bisericii, ca copilul sa nu devina urat. Se trece totdeauna prin poarta cea mica. Dar daca veti veni la noi si veti intalni fete din Angles la colegiu veti putea constata ca blestemul a disparut.

#5 Gura infernului

Apolline era o fata frumoasa carfe traia in Sables d`Olonne, un oras pitoresc de pe malul marii , nu departe de noi. Ea se indragosti de un marinar numit Gautier , dar acesta nu se interesa de ea. Isi iubea libertatea iar cea mai frumoasa iubita a sa era marea.
Odata , intr-o zi de furtuna , Gautiere vazu murind 2 dintre tovarasii sai. Aceasta a fost singura data in viata sa cand a plansl. A trebuit atunci sa ramana ceva timp pe uscat. Se indragosti de Appoline care se ingriji de el in timpul convalescentei sale. Dar marea ii lipsea. Prietena lui il intelese si il lasa sa plece din nou : dar inainteca el sa se rentalneasca cu marea, ii spuse : “ Ma duc acum dar iti promit ca la intoarcerea mea vom avea o cununie magnifica. Asteptandu-ma, mergi in fiecare zi in varful falezei si sopteste numele meu. Vei fi astfel prima care ma va vedea venind.”
Dar marinarul nu se tinu de promisiune. Reintrase in port pe ascuns fara sa o anunte. Ziua ramanea ferit de lume dar noapte, iesea in oras , se distra, bea, si o insela. Cand se pregati sa plece din nou , Appoline din varful falezei unde se ducea in fiecare zi, il zari. Ea alerga in port ca sa fie sigura de ceea ce vazuse dar el nu ii da atentie.
Disperata, se reintoarse pe faleza si vazand corabia plecand, sopti in vant:”Gautier, Gautier.”. Timpul frumos se prefacu imediat in furtuna. Marinarii nu mai putea controla corabia care fu aruncata in stanci. Se rupse in doua. Un vartej se forma in mijlocul un stanci si trase nava la fund. Nici unul din marinari nu a fost salvat. Femeile urlau. Din port ele vazuse naufragiul.
Dar unde era Apolline? Se aruncase in apa? In orice caz nu a mai fost vazuta niciodata. Locul se numeste “GURA INFERNULUI” , si se povesteste ca in timpul marilor maree , se aud gemetele unui om care isi roaga iubita sa-l binevoiasca a-l ierta.